Prof.dr.Viorel Roman(Germania): „CIA şi ipocrizia. Ce cred musulmanii?“

În primul război mondial (1914-1918) au fost masacraţii milioane de tineri creştini, în al doilea (1939-1945), pe lângă militari au murit nevinovaţi la Auschwitz & Hiroşima, în al patrulea, împotriva terorismului islamic (2001-), după cel de al treilea „război (mondial) rece” (1945-1989), nu mai există soldaţi, fronturi, drapele, fanfare, tratative, ci occidentalii sunt în permanentă primejdie de a fi aruncaţi în aer de fanaticii invizibili ai lui Osama ben Laden urmăriţi fireşte peste tot de agenţi secreţi occidentali. Plecând de la aceste adevăruri elementare, ipoteza că există temniţe unde CIA torturează terorişti musulmani în România, a răscolit conştiinţa unor politicieni germani, care au cerut imediat sancţiuni împotriva Bucureştiului. Peste realitatea din cele 200 de temniţe din UE cu străini pe cale de a fi expulzaţi în „Lumea III” se trece uşor cu vederea. La Paris există o astfel de puşcărie unde deţinuţi s-au automutilat din cauza lipsei de lumina zilei, de ventilatoare etc. La Schiphol încarceraţi au ars de vii. Refugiaţi din enclavele spaniole Melita şi Ceuta sunt retrimişi în Maroc unde tortura e la ordinea zilei. >>>>>>

Scrie un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comentarii RSS URI identificator TrackBack

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

D. LUCRĂRI COLECTIVE

__________________
  • OPUNE-TE, NU STA CU MAINILE IN SAN !

    ____________________________ O SUTA DE IZVOARE ! _____________________________ O NOUTATE: De la 1 Ianuarie 2008, ARP detine si administreaza 100 de site-uri care formeaza cea mai vasta retea culturala de publicatii , surse documentare si " biblioteci on-line "existenta in limba romana .Cititi toate site-urile >>>>aici>>>>> ========================== ______________________________ _____________________________ Adauga la Favoritii TECHNORATI _____________________________
  • CELEBRA CARTE PENTRU COPII „VULPEA ACADEMICIANĂ“ – GRATUIT, ON-LINE

    UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> ________________________________ _________________________ Buletinul de presa INTERMUNDUS MEDIA contine stiri, informatii si bibliografii la zi reflectand aparitiile recente din revistele editate de ARP, propuneri de teme de dezbatere colectiva, volume noi tiparite de ARP - Asociatia Romana pentru Patrimoniu sau aflate in pregatire. Il puteti citi aici>>>>> __________________________
  • Ecran de protecţie

  • Follow

    Get every new post delivered to your Inbox.