DEZVALUIRI INCENDIARE – „Cum se falsifică o carte“ – Un text inedit de Ovidiu Vuia despre desfigurarea cărţii sale despre Eminescu

Cu totul altele erau atribuţiile corectorilor de carte sub comunişti, care înainte de toate reprezentau cenzura partidului, erau preocupaţi de ideile autorului, în care tăiau cu nemiluita, probabil inconştienţi că săvâşesc o crimă îndreptată împotriva producţiilor spiritului omenesc, mult mai vitale decăt cele ale trupului.
Prin 1992, dl. Sărac, deodată cuprins de mărinimia de a-mi republica in ţară cartea “Mihai Eminescu 1889-1989″ deci la o sută de ani de la moartea genialului poet, editată în Elveţia, la Viganello în anul 1989, i-am permis să se ocupe de cartea mea, dar m’a mirat că atunci când ne-am întâlnit a venit însoţit de o dnă pe care mi-a prezentat-o ca pe o fostă corectoare de carte la Scânteia, cred că purta numele de familie Anghel. Nu mi-a plăcut sub nicio formă respectiva doamnă, disgraţios de voluminoasă, dar am cedat sub influenţa dlui Sărac, extrem de grăbit, totuşi încredinţându-le cartea, nu înainte de a-i pune să jure că nu vor schimba nimic din fondul textului, nu îi lăsam decât eventual să corecteze greşelile de tipar, îi somam să-mi respecte întocmai ideile, aşa cum le-am expus în lucrarea mea. Desigur au jurat cu cea mai mare seninătate.
>>>>>continuarea aici>>>>>

 

URI identificator TrackBack

D. LUCRĂRI COLECTIVE

__________________
  • OPUNE-TE, NU STA CU MAINILE IN SAN !

    ____________________________ O SUTA DE IZVOARE ! _____________________________ O NOUTATE: De la 1 Ianuarie 2008, ARP detine si administreaza 100 de site-uri care formeaza cea mai vasta retea culturala de publicatii , surse documentare si " biblioteci on-line "existenta in limba romana .Cititi toate site-urile >>>>aici>>>>> ========================== ______________________________ _____________________________ Adauga la Favoritii TECHNORATI _____________________________
  • CELEBRA CARTE PENTRU COPII „VULPEA ACADEMICIANĂ“ – GRATUIT, ON-LINE

    UN CADOU PRETIOS PENTRU COPILUL TAU >>descarca gratuit , in versiunea color , celebra carte pentru copii VULPEA ACADEMICIANA, de Mariana Braescu ; O gasesti aici >>>> ________________________________ _________________________ Buletinul de presa INTERMUNDUS MEDIA contine stiri, informatii si bibliografii la zi reflectand aparitiile recente din revistele editate de ARP, propuneri de teme de dezbatere colectiva, volume noi tiparite de ARP - Asociatia Romana pentru Patrimoniu sau aflate in pregatire. Il puteti citi aici>>>>> __________________________
  • Ecran de protecţie

  • Follow

    Get every new post delivered to your Inbox.